img 27.08.2025 14:18

DIRECTOR ECONOMIC

Descriere job

CASA DE AJUTOR RECIPROC INVATAMANT CLUJ-NAPOCA IFN organizează un concurs pentru ocuparea postului de DIRECTOR ECONOMIC.

Conditii specifice pentru ocuparea postului:
a) studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic, preferabil in domeniul finante-banci – studiile post-universitare reprezinta un avantaj.
b) vechime de minimum 10 ani într-o institutie financiara bancara sau non-bancara.
c) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România
d) are capacitate deplină de exerciţiu.
e) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Obiectivele principale ale postului:
- administreaza activitatea curenta, zilnica a CASEI DE AJUTOR RECIPROC INVATAMANT CLUJ-NAPOCA IFN, din pozitia de conducator al acesteia, fiind responsabil in aceeasi masura pentru vanzari, operatiuni, creditare, managementul riscului si a resurselor umane.
- contribuie la elaborarea si implementerea strategiei respectiv la realizarea bugetului aprobat de catre Consiliul de Administratie.
- contribuie si este responsabil de pregatirea continua a subordonatilor.
- este responsabil de cresterea numarului de clienti activi, a volumului creditelor si a calitatii acestora.
- organizeaza, conduce si raspunde de întreaga activitate a CASEI DE AJUTOR RECIPROC INVATAMANT CLUJ-NAPOCA IFN ce i-a fost încredintata de catre Consiliul de Administratie, în conformitate cu normele, regulamentele, ordinele, instructiunile si hotararile acestuia.

Curriculum vitae format EuroPass, cu date de contact valide (telefon si email), vor fi depuse pe adresa de email specificata pe pagina de internet a institutiei, pana la data de 03.09.2025, ora 15:00.

Detalii anunt

  • post
    DIRECTOR ECONOMIC
  • tip oferta
    Full time
  • educatie
    studii postuniversitare
  • loc
    Cluj-Napoca, Cluj